Loading...

Biserica Sfinţii Voievozi

Biserica Sfinţii Voievozi din Târgu Neamț a fost construită în 1837 din piatră şi cărămidă, cu ziduri groase de 1,7 m, în imediata apropiere a bisericii vechi, armeană. La exterior avea trei turle din cărămidă, acoperite cu draniţă, ca şi biserica. Construcţia acoperea 210 mp, fiind înconjurată de o curte largă de 1850 mp, la care de adauga cimitirul de 1200 mp şi casa parohială cu grădina din jurul ei.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, biserica „Sfinţii Voievozi” ajunsese într-o stare destul de precară – acoperişul fiind din draniţă, a putrezit, permiţând ploilor să pătrundă în interiorul bisericii. Cel mai mult au avut de suferit turlele, care în primăvara anului 1898 au cedat, dărâmându-se în interiorul bisericii, distrugând şi bolţile.

În jurul anului 1900, preotul paroh Haralambie Marcoci reuşeşte consolidarea bisericii. Din lipsă de fonduri s-a renunţat la refacerea turlelor şi a bolţilor de cărămidă, încheind plafonul din lemn sub forma unui arc de cerc, iar deasupra acoperişului, pentru estetică, s-a construit o turlă falsă din lemn, deasupra pronaosului, terminată cu un acoperiş din tablă în formă de clopot. Ulterior, vor urma alte lucrări de refacere, care vor îmbunătăţi arhitectura şi condiţiile din biserică şi vor înfrumuseţa aspectul său exterior.

2017-11-03T19:17:06+00:00